Servicii de epilare definitivă la Eva Salon

Epilarea reprezintă una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă femeile și nu numai, dar și una dintre cele mai solicitante, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Astfel că, metodele tradiționale de epilare nu mai reprezintă o soluție viabilă și a fost necesară implementarea unei noi metode ale cărei rezultate să fie vizibil pe termen lung sau permanent. Așadar epilarea definitivă este o metodă atât de eficientă datorită faptului că distruge în totalitate firul de păr, și nu îi mai dă voie să se regenereze, în comparație cu epilarea prin radere sau smulgere. În plus, tratamentul de epilare definitivă Eva Salon este o metodă extrem de sigură ce nu presupune niciun fel de risc post tratament.

Ce este și cum se realizează epilarea definitivă?

Epilarea definitivă presupune utilizarea unei lămpi cu lumină intens pulsată, care emite pulsuri ce sunt absorbite de melanina conținută în firul de păr. Această absorbție încălzește firul la o temperatură de aproximativ 80 grade Celsius și este astfel transmisă în folicul, care este distrus complet, urmând ca firele să cadă în termen de 15 zile. Pentru a putea asigura distrugerea tuturor foliculilor sunt necesare ședințe multiple, numărul lor depinzând de mărime zonei, grosimea firului, dar și de anumiți factori genetici. Cu toate acestea, se vor putea observa rezultate vizibile chiar și după prima ședință; firele crescând mai greu, mai subțiri și în anumite zone dispărând complet.

Rezultatele depind în mare parte de particularitățile fiecărui client în parte, cum ar fi: vârsta, grosimea părului, adâncimea la care sunt rădăcinile, tipul de piele, numărul de tratamente de epilare definitivă. Trebuie să avem în vedere că persoanele ce au tulburări hormonale vor fi nevoite să se prezinte mai des la ședințe de întreținere. Acestea vizează mai ales zona feței, deoarece firele de păr sunt mult mai subțiri și zona este puternic vascularizată, favorizând creșterea acestora.

Costuri Epilare definitivă

Prețurile se calculează per ședință diferă în funcție de suprafața zonei; astfel că, la Eva Salon vorbim de costuri precum:

– 60 de lei: buză superioară; mâini; labe picioare; linie abdomen; bărbie; perciuni; pomeți; areolă sâni; perineu;

– 90 de lei: linie bikini femei; ceafă bărbați;

– 120 de lei: axile; inghinal femei (nu include perineu); decolteu; fese femei; zona lombară; abdomen; pectorali bărbați; umeri bărbați; toată fața;

– 200 de lei: gambe (include labele picioarelor); coapse (include linie bikini);

– 270 de lei: brațe integral (include mâini); spate superior bărbați;

– 340 de lei: picior integral (include degete picioare si linie bikini); spate integral bărbați.

Mai mult decât atât, fiecare clientă nouă beneficiază de prima ședință de epilare definitivă gratuit, dacă alege să o realizeze pentru una dintre cele două zone: zona axilelor sau zona inghinală.

Leave a Reply